Versione Italiana | Nota biografica | Versione lettura |
Se întunecase demult, mă înfofolisem bine, îmi trăsăsem căciula de lână pe cap și mă pregăteam să ies pe ușă.
Unde te duci, m-a întrebat fratele meu mai mic,
să caut un brad, am spus eu, la noapte vine Moș Crăciun,
știam că moșul trebuie să găsească bradul în fiecare casă și, cu tata plecat și mama la muncă, n-avusese cine să facă rost de unul,
vin și eu cu tine, a spus fratele meu,
nici să nu te gândești, stai aici și așteaptă-mă,
dar poate e greu, a mai zis, te ajut să-l cari,
mă descurc, i-am răspuns din nou, în timp ce mă gândeam că are dreptate, în doi mi-ar fi fost mai ușor, dar nu-l puteam lua cu mine, chiar și mie îmi tremurau picioarele când mă gândeam c-o să străbat orașul, noaptea, până în piaţa halelor, unde auzisem prin vecini că vor fi aduși brazi pe seară, trebuia să-mi iau inima-n dinţi, nu te atingi de sobă, i-am mai spus și, ca să fiu sigur că nu se răcește casa, am mai vârât trei lemne groase în soba mare de teracotă, astea or să ţină de cald până dimineaţa, i-am spus să nu deschidă nimănui, și eu, și mama avem cheie,
să nu stai mult, o să-mi fie frică, a spus,
am dat din cap și când am ieșit afară m-a izbit o pală de aer rece că mi s-a tăiat respiraţia, dar am făcut primul pas prin omătul mare.
Bătea vântul, nu prea tare, dar clătina becurile rare de iluminat și lumina vineţie se legăna de parcă s-ar fi jucat cineva cu o lanternă peste cărarea croită șerpuit pe trotuar, în mormanul de zăpadă, de oamenii care trecuseră toată ziua, noroc că nu mai ningea, atent să nu alunec pe zăpada bătătorită și îngheţată nici nu luam seamă la mârâitul câinilor din spatele gardurilor, lătraţi voi câţi vreţi, nu mă sperii, zăpada îmi scârţâia sub tălpi, la doi-trei pași apăsam mai zdravăn, să scârţâie mai tare, parcă îmi dădea curaj, am ajuns la colţul străzii, am mers pe cărarea bătătorită până la drumul principal, lângă biserică, de-acolo știam c-o să ajung repede în centru și mi s-a mai liniștit inima, era mai multă lumină și nu mai era pustiu, o groază de trecători grăbiţi, mă încălzisem, nici nu-mi dădusem seama cât de repede mersesem, aproape în fugă, am încetinit, căscam gura la vitrinele cu manechine din ipsos pe care atârnau paltoane cenușii, la maldărele de cutii de conserve, la păpușile enorme în rochii de mireasă prăfuite, am ajuns la acvariul care mă ademenea mereu, deasupra lui pâlpâia luminiţa albastră pe care o știam, dar nimic nu mai era ca înainte în vitrină, mi-am turtit nasul de geamul rece, aburit pe dinăuntru, dar nu zăream niciun pește în acvariu, or fi îngheţat, mi-am zis, pe pietrișul de pe fund nu se vedea nicio mortăciune, înseamnă că i-au dus în altă parte, dar nu se vedea niciun alt acvariu, n-aveam pe cine să întreb, în încăpere nu era nimeni, am continuat să mă uit spre acvariu, doar-doar o să apară vreo mișcare și atunci au trecut pe lângă mine niște oameni care își urau Crăciun fericit, mi-am amintit că trebuia să caut un brad și m-am desprins cu greu de geamul aburit.
În spatele halelor de carne și pește, de unde cumpăra tata burta pentru ciorba de burtă, era platoul unde se vând legumele vara, dar acum nu erau decât mormane de zăpadă care acopereau tarabele goale și într-o margine un grup mare de oameni care tropăiau să se încălzească, am fost convins că așteptau brazii și așa era. Încă nu venise camionul cu brazi. M-am așezat în spatele ultimului om și îndată după mine s-au mai așezat alţi doi, se făcuse ditamai coada, tropăiam și eu cum făceau ceilalţi,
n-ai îngheţat, măi, piciule, m-a întrebat unul,
am dat din cap că nu,
de ce nu ești acasă și dârdâi aicișa,
la brazi, am îngăimat eu,
aha, nu putea să vină tac-tu,
dar nu i-am mai răspuns, nu era să-i spun toată tărășenia cu tata, omul nu părea dornic să-mi asculte povestea, își reluase discuţia cu vecinul lui înainte să deschid gura pe care nici n-aveam de gând s-o deschid, din când în când auzeam pe câte unul care întreba
mai vine, dom’le, mașina aia cu brazi, ce zic ăștia,
zice că-i pe drum,
pe drum, pe drum, da’ se face miezu’ nopţii,
și io ce poci să-ţi fac, m-ai întrebat ce zice și ţi-am zis,
și dacă s-o fi înzăpezit pe undeva și nu mai vine, se trezea câte unul să întrebe și un fior ne străbătea pe toţi, asta chiar ar fi fost ghinion, să se înzăpezească taman în seara de ajun,
ne-ar fi spus, măi, omule,
parcă ei știu, nu se lăsa cel care aruncase piatra,
și după o vreme se isca o mișcare și coada parcă se trezea din amorţeală, se legăna într-o parte și alta, parcă era vie, cineva spusese că mașina a intrat în oraș, cum o fi știut, nu înţelegeam, oamenii se îmbăţoșau brusc, se așezau frumos unul în spatele altuia, câţiva cârteau, că ei fuseseră înaintea nu știu cui, ăia îi repezeau să-și vadă de trebile lor, îi calmau cei din spate, or să fie brazi destui, întotdeauna aduc destui, o să și rămână și-or să-i pună pe foc, cine a avut grijă și-a cumpărat deja, acuma l-or fi și împodobit, ne uitam cu toţii în lungul străzii, dar nu se vedea până departe niciun camion și agitaţia se fâsâia.